Abia a ajuns la Real, dar nu a pierdut timpul. Courtois a mers la Florentino Perez și i-a cerut să mute de urgență: pe cine vrea belgianul pe „Bernabeu”

Abia a ajuns la Real, dar nu a pierdut timpul. Courtois a mers la Florentino Perez și i-a cerut să mute de urgență: pe cine vrea belgianul pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Abia ajuns la Real Madrid, Thibaut Courtois (26 de ani) nu a pierdut timpul și i-a transmis lui Florentino Perez să facă de urgență o mutare care să-l ajute să dea cel mai bun randament.

Nu este vorba despre vreun jucător, ci despre Erwin Lemmens, antrenorul de 42 de ani al naționalei Belgiei, cu care Courtois colaborează excelent de ani buni. În prezent la Lokeren, în prima ligă din Belgia, Lemmens e cerut de Courtois pentru a-l antrena special pe întreaga durată a contractului cu Real Madrid, iar șansele ca mutarea să se facă sunt foarte mari, pentru că, evident, Real dispune de banii necesari pentru a-l convinge să accepte o provocare infinit mai mare.

De altfel, interesul Realului a fost confirmat și de oficialii lui Lokeren, care speră că Lemmens va refuza propunerea și va rămâne, totuși, în campionatul Belgiei.

În cazul foarte probabil în care va da curs ofertei, Lemmens se va întoarce în Spania după 13 ani, el jucând pentru Racing Santander și Espanyol în perioada 1999 – 2005.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×